În concluzie, se poate reține că rolul și importanța poveștilor și povestirilor, ca activități secvențiale în procesul didactic, constă în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâurire asupra întregii personalități a copiilor. Realizat zilnic momentul de poveste va duce la o apropiere a copiilor de carte, le va stimula curiozitatea de a descoperii singuri marile mistere ce se ascund între coperțile sale. 10. Gradinita. Inceputuri. Alina a scris pe blogul ei povestea inceputului de gradinita pentru baietelul ei Tudor: "Referitor la gradinita, am avut multe frici inca de la inceput: ca nu se va integra, ca nu isi va face prieteni, ca va plange dupa noi,ca nu va dormi sau nu va manca. Dar a fost bine. La Galați, StoryLand, primul centru educațional de storytelling din țară, oferă un astfel de program de acomodare. Cu povești, joc și socializare la pachet. Zilnic, vreme de 2 săptămâni, cei mici vor socializa, se vor juca, vor povești și analiza tot ce înseamnă de fapt grădinița! Lucru de un real ajutor de altfel, înainte de OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie. Pe lângă programul educațional național pe care îl respectă, Grădiniţa Dreamland urmează şi o curriculă bazată pe modele alternative de învățare, principalul scop fiind dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor. Sunt multumiţă de evoluția lui Sebi. Îmi spune foarte multe cântece și poezii. O place mult pe teacher Ionela. Daniela I. - economist Vay Tiền Online Chuyển Khoản Ngay.

gradinita copii de poveste pareri